despre noi
Acasa – Despre noi
Despre noi
Cash Consult Team
Cash Consult este o companie de consultanță ce reunește în formula actuală o experiență de peste 12 ani a fondatorilor și a partenerilor atrași în domenii absolut necesare dezvoltării unui business precum: analiza financiară, consultanța de business, finantarea companiilor, consultanță juridică sau consultanță de mediu.
Pe lângă cunoștințele de specialitate aferente domeniului, înființarea sau dezvoltarea unui business necesită o foarte bună cunoaștere a legislației și a oportunităților de finanțare.
În acest context, al unei legislații și a unui sistem fiscal aflate într-o continuă schimbare în România, Cash Consult oferă o gamă completă de servicii de consultanță necesare accesarii fondurilor nerambursabile sau atragerii unor finanțări bancare, servicii de guvernanță corporativă necesare respectării legislației interne și a regulamentelor europene, servicii de consultanță de mediu și sustenabilitate.
Alice Aliz
Consultant mediu & sustenabilitate
Oana Elena Butulan
Expert asistență juridică & guvernanță corporativă
Alexandru Capotă - Stanciu
Consultant Sustenabilitate, Specialist finanțări bancare & accesare fonduri nerambursabile
Popescu Irina Luiza
Expert accesare fonduri nerambursabile & Consultantă sustenabilitate ESG
Obiectivul nostru principal este de a oferi clienților noștrii servicii de consultanta de calitate, ce servesc cu prioritate intereselor acestora, respectând standardele inalte de etica profesionala si pastrand confidentialitatea informatiilor furnizate.
Rolul nostru nu este doar acela de consultant, ci ne dorim sa fim un partener de incredere al clientilor oferind acestora informatiile de specialitate necesare finantarii si dezvoltarii business-ului lor.
Ce ne diferențiază față de piață?
Înalta calificare profesională a specialiștilor noștrii, dar mai ales transparența și comunicarea directă pe care o abordăm în relațiile de business.